Youtube FaraCharity Facebook FaraCharity LinkedIn FaraCharity Googleplus FaraCharity   FARA UK
FaraCharity

Andrei Dănescu aleargă pentru copiii FARA

Postat pe 18/02/2016 de FARA

Când Andrei Dănescu ne-a căutat să ne spună că ar vrea ca la primul lui maraton (aprilie, 2016, Cluj Napoca) să alerge pentru copiii noștri, am fost foarte entuziasmați și încântați. A aflat despre noi de pe profilul Galantom al Fundației. Dintre toate programele pe care le derulăm, a simțit că va pune cel mai mult suflet în fiecare pas parcurs pe timpul celor 42 de kilometri pentru un program care aduce educația mai aproape de copiii nevoiași. Am vrut să aflăm mai multe despre acest tânăr dedicat și de aceea i-am luat un interviu. Mulțumim, Andrei, că ne ești alături. Îl puteți susține, prin donații pe profilul lui de Fundraiser

Fundația FARA: De ce alergi?

Andrei Dănescu: Alerg fiindcă îmi face plăcere, mă liniștește, îmi dă timp să îmi ordonez gândurile și să mă gândesc la lucruri la care poate în timpul zilei nu apuc. Mai contează și faptul că mișcarea te ajută să fii mai sănătos. În același timp, poți face parte dintr-o comunitate frumoasă și este un sport pe care poți să îl practici oricând și oriunde!

FF: De când alergi?

AD: Alerg de 3 ani, dar aș spune ca m-am apucat serios din toamna anului 2015.

FF: De ce ai vrut să asociezi primul tău maraton cu o cauză?

AD: Sunt o persoană căreia îi place să alerge și despre aceasă pasiune povestesc mult pe blogul meu, Aleargă cu Andrei. Primul maraton este un moment special și un pas important pentru fiecare alergător. În același timp, sunt o persoană care vrea să facă bine și să ajute oamenii nevoiași cu orice ocazie. Așa că posibilitatea de a alerga primul maraton și să-l asociez cu un act de caritate este excelentă. Sunt sigur că voi continua și cu viitoarele curse să alerg pentru cauzele în care cred.

FF: Cu ce te ocupi în viața de zi cu zi, în afară de alergat?

AD: Am o familie pe care o iubesc foarte mult, o fetiță care mă face să înțeleg cât de importantă este educația pentru a răzbate în viață. Sunt angajat la o multinaționala din Timișoara, ca auditor de furnizori, job care mă pune pe drumuri, din când în când. Și sunt membru fondator și ghid național în Asociația Ghizilor Banat-Crișana, vreau să arăt tuturor cât de frumoasă este România și câte poate oferi.

FF: De ce ai ales să alergi pentru copiii care riscă să abandoneze școala din cauza situației materiale?

AD: Din punctul meu de vedere, aceste proiecte, unde copiii defavorizați sunt ajutați să aibă educație, sunt proiecte care ajută pe mai multe planuri. Mai ales ca educația este mult mai importantă decât lucrurile materiale. Ce ai în cap este poarta spre un viitor mai bun, nu obiectele deținute. Copilul primește ajutor să se descurce și să primească educație în prezent, educație pe care părinții nu au posibilitatea să i-o ofere. Acest lucru îl va ajuta pe viitor: având o educație, șansele să aibă un loc de muncă și o condiție mai bună sunt mai mari. În acest fel el își va da copiii la școală, deci ciclul de lipsă de educație din generație în generație din cauza sărăciei este întrerupt. În același timp, pe viitor, poate ajuta întreaga sa familie să iasa din situatia de sărăcie. Și prin creșterea acestui proiect sărăcia din România se va diminua treptat, fiind tot mai puțini copii defavorizați făra educație. Observăm ca această cauză ajuta copilul acum, copilul pe viitor, familia copilului și situatia sărăciei în România.

FF: De ce ai ales Fundația FARA pentru primul tău maraton?

AD: În primul rând am căutat o fundație care ajută copii nevoiași și căutam proiecte care includ și educația. FARA mi se pare o fundație serioasă care are mai multe proiecte bune în desfășurare și altele în curs de implementare. Mi-a inspirat încredere și dă dovadă de profesionalism.

FF: Dacă ai putea să-i vorbești unui copil dintre cei pe  care vrei sa îi ajuți acum prin Fundația FARA, ce i-ai spune?

AD: “Crezi în tine și puterile tale toată viața, nu te da bătut orice greutate te va lovi!”

FF: În încheiere, un mesaj pentru potențialii susținători. 

AD: Fiți alături de noi în această cauză. Ajutați copiii nevoiași să își creeze prin educație un viitor mai bun. Orice bănuț pus peste alt bănuț le dă o șansa acestor copii!

copil_prevenire_abandon


Articole înrudite după: prevenireabandonscolar, Suceava, Galantom



Vreau să direcționez 2% către FARA

Vreau să donez Fundației FARA

Vreau să fiu Galantom FARA

Contact

Abonare Newsletter


DONEZ

Suma Donata
Nume
Prenume
E-mail
Telefon

© Fundaţia FARA, Cod Fiscal 33553562, IBAN: RO02RNCB0090142826750001 BCR Lipscani.
Toate drepturile rezervate. | ANPC
Website creat de eKreative. Logo conceput de Edward Harding, pe baza unui font creat de Ivan Filipov.