Youtube FaraCharity Facebook FaraCharity LinkedIn FaraCharity Googleplus FaraCharity   FARA UK
FaraCharity

Casa Sfântul Gabriel a aniversat 15 ani

Postat pe 09/09/2014 de FARA

aniversare_casa_sf_gabriel

Casa Sfântul Gabriel a Fundației FARA a sărbătorit 15 ani de când și-a deschis ușa și a devenit ”acasă” pentru primul grup de copii (abandonați). ”Acasă”, adică acolo unde sunt iubiţi, îngrijiţi, ajutaţi să-şi găsească un rost în viaţă şi unde ştiu că vor avea mereu o familie.


Casa Sfântul Gabriel a Fundației FARA a sărbătorit 15 ani de când și-a deschis ușa și a devenit ”acasă” pentru primul grup de copii (abandonați). ”Acasă”, adică acolo unde sunt iubiţi, îngrijiţi, ajutaţi să-şi găsească un rost în viaţă şi unde ştiu că vor avea mereu o familie.
Aniversarea a fost marcată printr-un eveniment în familia FARA. Invitatul de onoare a fost noul Ambasador al Marii Britanii la București, Excelența Sa Paul Brummell, împreună cu familia. Copiii au prezentat o scenetă, inspirată din poveștile lor preferate, pentru cei prezenți.

aniversare_casa_sf_gabriel

Printre invitați au fost și rezidenții de altădată ai Casei, tineri care duc acum o viață independentă, sunt căsătoriți, au copii. Pe parcursul celor 15 ani, 33 de copii au locuit în Centrul Sf. Gabriel și i-au spus educatoarei “mamă”. Dintre aceștia, 4 adolescenţi au absolvit liceul, 10şi-au regăsit părinţii, 3 au fost primiţi înt-o familie foster şi sunt in curs de definitivare a adopţiei in aceste familii, 4 au început viaţa independentă, iar 3 şi-au întemeiat o familie.
La sfârșitul zilei unul dintre copii a spus: ”astăzi vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a dat o zi atât de frumoasă”


Articole înrudite după: Sf.Gabriel, aniversare



Vreau să direcționez 2% către FARA

Vreau să donez Fundației FARA

Vreau să fiu Galantom FARA

Contact

Abonare Newsletter


DONEZ

Suma Donata
Nume
Prenume
E-mail
Telefon

© Fundaţia FARA, Cod Fiscal 33553562, IBAN: RO02RNCB0090142826750001 BCR Lipscani.
Toate drepturile rezervate. | ANPC
Website creat de eKreative. Logo conceput de Edward Harding, pe baza unui font creat de Ivan Filipov.