Youtube FaraCharity Facebook FaraCharity LinkedIn FaraCharity Googleplus FaraCharity   FARA UK
FaraCharity

Fundația FARA a împlinit 20 de ani de a activitate în Suceava

Postat pe 10/12/2017 de FARA

La fiecare final de an, în decembrie, avem cel puțin o ocazie în plus de a sărbători. Deoarece, de Sf. Nicolae, aniversăm primul proiect deschis de Fundația FARA în România - Casa de tip familial Sf. Nicolae. În 2017, aceasta a sărbătorit 20 de ani de când găzduiește copii fără părinți.

După ce, în 2016, Fundația FARA a aniversat 25 de ani și 5000 de zâmbete aduse pe fețele copiilor în dificultate din România, recent, a aniversat două decenii de când a deschis prima casă de tip familial în Suceava, Casa Sf. Nicolae.

De 20 ani, Casa Sf. Nicolae și-a deschis porțile și a devenit ”acasă” pentru primii copii (abandonați). ”Acasă” pentru ei este locul unde sunt îngrijiți, ascultați, ajutați să-și găsească un rost în viață și unde știu că vor găsi mereu o familie.

”Este prima casă de tip familial pe care Fundatia FARA a deschis-o în România. Nu a fost simplu să construim totul de la zero, mai ales că atunci, în anii 90, nu existau modele de bune-practici în Romania, trebuia să specializăm o echipă și să învățăm pe parcurs. Două decenii mai târziu, am bucuria sa vad nu doar că am reușit, ci chiar am putut replica acest model și lângă București unde avem o casă asemănătoare!” – Jane Nicholson, Președintă a Fundației FARA.

Pe parcursul celor 20 de ani, 36 de copii au locuit în Casa Sf. Nicolae. Acum, aici locuiesc 12 copii cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani.

De la deschiderea Casei Sf. Nicolae, Fundația FARA a inițiat și alte proiecte sociale în județ. În prezent, activează două centre de recuperare pentru copii cu nevoi speciale (în Fălticeni și Suceava),  trei locuințe protejate pentru tineri cu dizabilități (în comunele Fântâna Mare și Cacica), un program de Eradicare a sărăciei prin educație pentru 200 de copii din familii fără posibilități (comunele Baia și Preutești  și, cel mai recent, un Centru de tranzit pentru tineri aflați în dificultate, tip Foyer (Suceava).

Aniversarea a 20 de ani de activitate a Fundației FARA în Județul Suceava a fos marcată printr-un Concert ce a avut loc la biserica romano-catolică "Sf.Ioan Nepomuk", din Suceava, unde au participat atât prietenii Fundației FARA, cât și angajați sau beneficiari ai programelor pe care Fundația le-a dezvoltat în județ. Printre invitați au fost și foștii rezedenți ai Casei, tineri care duc acum o viață independentă.  


Articole înrudite după: CasaSf.Nicolae, 20aniinSuceava, AniversareFARAinSuceava



Vreau să direcționez 2% către FARA

Vreau să donez Fundației FARA

Vreau să fiu Galantom FARA

Contact

Abonare Newsletter


DONEZ

Suma Donata
Nume
Prenume
E-mail
Telefon

© Fundaţia FARA, Cod Fiscal 33553562, IBAN: RO02RNCB0090142826750001 BCR Lipscani.
Toate drepturile rezervate. | ANPC
Website creat de eKreative. Logo conceput de Edward Harding, pe baza unui font creat de Ivan Filipov.