Youtube FaraCharity Facebook FaraCharity LinkedIn FaraCharity Googleplus FaraCharity   FARA UK
FaraCharity

Fundația FARA deschide o nouă casă pentru tineri cu dizabilități

Postat pe 21/11/2016 de FARA

Recent, Fundația FARA a deschis o nouă casă pentru tineri cu dizabilități, situată în Cacica, județul Suceava. Casa se numește Elisabeta și găzduiește șapte tineri de care Fundația FARA are grijă. Este un loc liniștit, potrivit pentru ei. Este cea de a treia locuință protejată a Fundației FARA în Suceava, după Casele sf. Maria și Sf. Iosif. 

Cacica este atât un loc de pelerinaj, pentru Bazilica Maicii Domnului, cât și un loc turistic prin mina de sare din localitate, așa că tinerii se vor simți în largul lor în această comunitate, în care deja au fost bine primiți de către preoții care au venit să binecuvânteze casa. Tinerii vor participa la ceremoniile și evenimentele religioase din Cacica, precum și la activități gospodărești la alți membri ai comunității. Deja au spus că aceasta este casa lor și sunt foarte încântați să locuiască într-un loc curat, nou și foarte primitor.  

Cum cere tradiția, la început de drum toți oaspeții și gazdele au sărbătorit casa nouă la masă, alături de fondatoarea Jane Nicholson, dorectoarea Fundației Regina Bulai și directoarea de program Carmen Netedu. 

Numele Casei Elisabeta este dat în amintirea Elisabetei Kastel, unul dintre primi oameni care au sprijinit-o pe Jane Nicholson atunci când aceasta a venit în România anilor 90 să ajute copiii din orfelinatele post-comuniste. 


Articole înrudite după: CasaElisabeta



Vreau să direcționez 2% către FARA

Vreau să donez Fundației FARA

Vreau să fiu Galantom FARA

Contact

Abonare Newsletter


DONEZ

Suma Donata
Nume
Prenume
E-mail
Telefon

© Fundaţia FARA, Cod Fiscal 33553562, IBAN: RO02RNCB0090142826750001 BCR Lipscani.
Toate drepturile rezervate. | ANPC
Website creat de eKreative. Logo conceput de Edward Harding, pe baza unui font creat de Ivan Filipov.