Youtube FaraCharity Facebook FaraCharity LinkedIn FaraCharity Googleplus FaraCharity   FARA UK
FaraCharity

În acest an, copiii centrului Samuel au împodobit bradul împreună cu oaspeți speciali

Postat pe 16/12/2016 de FARA

Maia, Happy 1, Happy 2 și Gigica. Nu sunt nume ale elfilor lui Moș Crăciun, deși nu e departe de adevăr. Sunt numele a patru câini utilitari care i-au vizitat pe copiii noștri de la centrul de recuperare Samuel. Și nu au venit singuri, ci cu vedete și cu însoțitorii lor de la Clubul Câinilor Utilitari. Întâlnirea s-a lăsat cu infinită bucurie, distracție, cu un brad împodobit, colinde și, desigur, cadouri.  

De cum au intrat cei mici în sală, simpaticele necuvantătoare s-au pus pe treabă. Toți copiii au fost “intervievati” și cei mai mulți dintre ei au răspuns bucuroși atenției și solicitărilor, încântați de noutatea acestei experiențe. Chiar și copiii care se tem de animale s-au atașat de patrupedele prietenoase.

Orele petrecute în compania câinilor bine instruiți au trecut în zbor; copiii au făcut tot ce știau să le atragă atenția. I-au hrănit, i-au mângăiat, i-au plimbat de lesă și chiar i-au folosit pe post de păturică vie, iar cânii au răspuns afectuos tuturor manifestărilor de atenție din partea celor mici. 

La toată această veselie s-au alăturat și vedetele Florin Chilian, Feli Donose si Cristina Balan, care au împodobit bradul de Crăciun alături de copii, au ascultat împreună colinde și s-au jucat.   

Acest eveniment a fost organizat de Clubul Câinilor Utilitari, în cadrul proiectului “Și tu meriți un brăduț”. Clubul a oferit cu generozitate bradul de Crăciun cu toate ornamentele și cadouri pentru toți copiii centrului de recuperare, atât cei prezenți, cât și cei care nu au ajuns la eveniment. 

Mulțumim pentru frumoasa inițiativă!


Articole înrudite după: ClubulCainilorUtilitari, centrulSamuel, braddeCraciun



Vreau să direcționez 2% către FARA

Vreau să donez Fundației FARA

Vreau să fiu Galantom FARA

Contact

Abonare Newsletter


DONEZ

Suma Donata
Nume
Prenume
E-mail
Telefon

© Fundaţia FARA, Cod Fiscal 33553562, IBAN: RO02RNCB0090142826750001 BCR Lipscani.
Toate drepturile rezervate. | ANPC
Website creat de eKreative. Logo conceput de Edward Harding, pe baza unui font creat de Ivan Filipov.