Youtube FaraCharity Facebook FaraCharity LinkedIn FaraCharity Googleplus FaraCharity   FARA UK
FaraCharity

Momente emoționante. După mai bine de cinci ani, Sorina și-a revăzut familia

Postat pe 26/01/2017 de FARA

Sorina este la Casa Sf. Gabriel din 2010. Iar de mai bine de cinci ani nu a avut nicio veste de la mama ei sau de la frați. Știa doar că-i are. Până într-o zi când a fost invitată la masă cu familia  ei... 

Este greu să redăm emoțiile care au cuprins-o pe Sorina când a aflat de invitație. A putut să spună doar atât: ”De câteva luni mă rog în fiecare seară să mă întâlnesc cu mama și acum visul meu se va împlini”. Mai mult decât atât, și nouă dintre cei 11 frați au fost prezenți la întâlnire. Și cum se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni, reuniunea de familie a fost posibilă datorita efortului făcut de Alina Munteanu de la Asociația "Inimi deschise", unde este in plasament sora mai mică a Sorinei, Ana Maria.  

Evenimentul a avut loc la restaurantul TACO, unde, pentru o ocazie atât de importantă, masa a fost oferită cadou de către proprietarul localului. Unii dintre frați s-au văzut pentru prima dată. Sorina a venit însoțită de Margareta Ivan, directoarea Casei Sf. Gabriel a Fundației FARA, însă la întâlnire a fost singură. ”Înainte să întrăm în restaurant, Sorina m-a prins de mână și am simțit emoțiile ei. Dar când s-a văzut cu toată familia, după ce și-a îmbrățișat frații și și-a sărutat mama, toate grijile s-au risipit. Am lăsat-o acolo fericită și-am regăsit-o și mai fericită după câteva ore”- ne-a povestit Margareta Ivan.

După întâlnire și-au promis că se vor revedea, iar mama că o va vizita pe Sorina la Casa Sf. Gabriel. Deja a sunat-o de cîteva ori să afle ce mai face, iar Sorina este un copil mai împlinit de când și-a revăzut familia. Mai mult, a selectat din jucăriile ei pentru a-i oferi o parte și surorii Anei Maria care locuiește la Asociația ”Inimi deschise”. În plus, a decis că vrea să-i ofere mamei o parte din banii pe care i-a strâns cât a colindat în perioada Crăciunului. La prima lor reîntâlnire.    


Articole înrudite după: CasaSfGabriel



Vreau să direcționez 2% către FARA

Vreau să donez Fundației FARA

Vreau să fiu Galantom FARA

Contact

Abonare Newsletter


DONEZ

Suma Donata
Nume
Prenume
E-mail
Telefon

© Fundaţia FARA, Cod Fiscal 33553562, IBAN: RO02RNCB0090142826750001 BCR Lipscani.
Toate drepturile rezervate. | ANPC
Website creat de eKreative. Logo conceput de Edward Harding, pe baza unui font creat de Ivan Filipov.