×

FARA Charity a fost fondată în 1991 pentru a transforma viețile copiilor abandonați în instituțiile de stat din România, care sufereau de abuzuri și neglijare.

Fara înseamnă în limba română „fără”, iar FARA Charity a fost fondată pentru a crea o familie pentru cei nu au una.

Imaginile sfâșietoare redate de televiziunii britanice după căderea regimului Ceaușescu au determinat-o pe Jane Nicholson să ducă un grup de voluntari din Marea Britanie în România, transportând ajutor de urgență copiilor abandonați în instituțiile statului.

Aici Jane a lucrat oferindu-și abilitățile de asistentă medicală pentru a ajuta copiii și adulții grav traumatizați. Astfel, ea a văzut în mod direct condițiile îngrozitoare suportate de copiii neglijați și a co-fondat FARA împreună cu Martine Faure-Alderson, care a fost implicată în primii ani ai carității. Jane a decis să-și dedice viața pentru a găsi o alternativă la îngrijirea instituțională și pentru a da speranță într-un viitor mai bun.

În anii de început, Jane a fost și Președinte al Bordului organizației Sue Ryder, o organizație caritabilă care lucrează atât în Marea Britanie, cât și în străinătate. Experiența pe care a dobândit-o în Europa Centrală și de Est s-a dovedit neprețuită pentru dezvoltarea FARA.

 

În 1997 a fost construită și deschisă prima Casă de tip familial, Sfântul Nicolae, unde copii trăiesc ca într-o familie, pentru prima dată, și sunt vindecați de traumele din trecut. Au urmat multe proiecte noi pentru a răspunde nevoilor disperate ale copiilor cu dizabilități, familiilor care trăiesc într-o sărăcie extremă și adulților tineri care părăsesc instituțiile de stat și care au un risc ridicat să ajungă pe străzi pentru că nu au un adăpost.

Jane are multe povești despre copii și tineri vindecați prin dragoste și grijă la FARA. Florin a fost salvat dintr-o instituție de stat unde a trăit o viață de abuz, bătut și închis în dulap, el a ajuns aproape orb. El s-a rugat: „Mulțumesc lui Dumnezeu că dragostea este mai mare decât ura, îți mulțumesc că mi-ai făcut viața ca lumina”.

FARA ajunge la săraci, vulnerabili și la cei marginalizați din România. Misiunea fundației este să construim familii și comunități, să le iubim și să le slujim. Să ne străduim să construim o societate dreaptă care să servească binele comun, bazată pe valori creștine, care să primească oameni care provin din toate credințele sau fără nici o credință.

Jane este membră a Ordinului Carmelitelor în Biserica Catolică, iar credința ei este hrănită în învățăturile Sfintei Tereza de Avila, care a fondat Ordinul în Spania secolului al XVI-lea. Ea a scris: „Nu este atât de mult despre măreția lucrărilor noastre, cât despre dragostea cu care sunt făcute”.

Inspirația și viziunea lui Jane rămân la baza Fundației FARA. Ea continuă să călătorească frecvent în România pentru a îndruma și împărtăși viziunea în calitate de fondator și președinte al consiliului de administrație.

Jane este pictor de icoane și capelan al închisorii și a primit, în 2013, MBE (Member Of The Most Excellent Order Of The British Empire) pentru munca sa umanitară în România.

TOP
Translate