Ce facem noi

Fundația FARA a fost fondată în anul 1991 cu misiunea de a transforma viața celor mai vulnerabili și defavorizați copii, tineri și familii care trăiesc în comunități sărace din România. Numele Fundației FARA atrage atenția asupra dificultăților cu care aceștia se confruntă, fără familie, fără dragoste parentală fără resurse și suport, fără șanse egale la educație și oportunități, fără speranță și încredere, fără zâmbete.

 

Astfel Fundația FARA își propune să fie o familie pentru cei fără. Ne străduim să creștem copii și tineri rezilienți și responsabili, să construim familii solide și funcționale și comunități implicate. Ne concentrăm efortul și demonstrăm prin acțiune că iubim, slujim și investim în cei care au cea mai mare nevoie de sprijin, să contribuim la atenuarea traumelor în rândul copiilor, tinerilor și adulților marginalizați, să dăruim speranță pentru împlinirea visurilor, să-I ajutăm să găsească răspunsuri și resurse pentru construirea viitorului.

O FAMILIE PE VIAȚĂ

Asigurăm rezidență, asistență psiho-socială, educație non-formală și socializare în cadrul locuințelor protejate de tip familial, în două locații din județul Suceava (Casa Sfânta Maria, Vadu Moldovei și Casa Elisabeta, Cacica) pentru 20 de tineri adulți cu dizabilități.

Mergi la program

Burse Edcuaționale

Prin Bursele Educaționale Fundația FARA se urmărește valorificarea capitalului uman, elevi și/sau studenți, prin oferirea unui pachet de sprijin (financiar, consiliere și orientare, oportunități de dezvoltare personală) pentru susținerea dezvoltării și performanței școlare. Educația continuă și obținerea de competențe profesionale calificate vor crește șansele de integrare și succes în viață. 

Mergi la program

TERAPIE ȘI RECUPERARE

Asigurăm servicii de terapie și recuperare, gratuit, în cadrul a trei Centre de Zi, unul în Popești Leordeni (Județul Ilfov) și două în județul Suceava (Suceava și Fălticeni), pentru 240 de copii și tinericu dizabilități care provin din familii vulnerabile psihosocial și financiar. În cadrul acestui program sprijinim și părinții în continuarea procesului terapeutic acasă.

Mergi la program

Dorim să ajutăm!

Misiunea oastră este de a transforma viețile celor care au cea mai mare nevoie! Daca serviciile noastre sunt rampa de lansare spre viața ta ideală, nu ezita!

PREVENIREA ȘI COMBATEREA SĂRĂCIEI PRIN EDUCAȚIE

Asigurăm sprijin educațional școala după școală, educație non-formală, sprijin psiho-social și material, activități de incluziune socială pentru copii defavorizați și/sau marginalizați și membrii familiilor lor care locuiesc în Baia, Bogata, Basarabi si Bahna Arini, județul Suceava. Capacitatea programului este de 300 copii și 450 membri ai familiilor lor.

Mergi la program

O FAMILIE PENTRU CEI FĂRĂ

Asigurăm rezidență, asistență psiho-socială, educație non-formală și socializare în casă de tip familial, Casa Sfântul Nicolae, în Suceava, pentru 15 copii și tineriproveniți din sistemul de protecție, lipsiți de sprijin și îngrijire parentală și familială.

 

Mergi la program

Susține programele FARA

Contribuie la schimbarea vieților copiilor, tinerilor și adulților pe care îi sprijinim zilnic! Implicarea ta poate face diferența în viețile lor!