Carieră

Succesul Fundației FARA pentru îndeplinirea misiunii în slujba copiilor, tinerilor și familiilor vulnerabile din comunități sărace din România este încununarea profesionalismului, devotamentului, pasiunii și valorii umane a echipei.

Rezultatele obținute pe parcursul celor 30 de ani de activitate pentru aproximativ 10,000 de beneficiari au la bază o echipă experimentată, calificată și diversă, care își desfășoară activitatea într-un mediu caracterizat prin siguranță, etică și încredere.

Fundația FARA are aproximativ 100 de angajați activi în județele Suceava, Ilfov și Satu Mare, zonele geografice acoperite prin programele derulate.

Eficiență și Sustenabilitate

Pentru a menține o organizație eficientă, sănătoasă și sustenabilă, recrutăm oameni talentați și încercăm să îi susținem în dezvoltarea profesională continuă. Promovăm eficiența managerială, precum și sporirea performanței angajaților. O echipă profesionistă, este o echipă competitivă care adaugă plus valoare reputației Fundației noastră, dar mai ales contribuie la creșterea impactului serviciilor, vindecarea traumelor,  creșterea capacității beneficiarilor de a își lua viața în propriile mâini și a trăi în demnitate.

Promovăm integrarea socială, fiind încredințați că orice copil și tânăr, indiferent de credința pe care o are sau nu, are un rol în societate și merită iubire și respect ca persoană înzestrată în mod unic.

Egalitate în Diversitate

Îmbrățișăm diversitatea și șansele egale ca mijloc de a accesa o gamă largă de talente și de a încuraja inovația în cadrul echipei FARA. Construim relații și parteneriate pentru a diversifica servicii, asigurându-ne că acțiunile noastre sunt întreprinse cu responsabilitate, atât socială, cât și față de mediu. Creștem ca organizație odată cu oamenii noștri, ne consolidăm capacitățile profesionale și organizaționale, și ne construim poziția de lider în domeniile noastre de acțiune.

Indiferent dacă te afli la începutul carierei în asistență socială, servicii de terapie și recuperare, munca cu grupurile vulnerabile (persoane cu dizabilități, populație afectată de sărăcie, copii și tineri din sistemul de protecție,  tineri aflați in dificultate, familii în situații de criză, etc.)sau dacă ești în căutarea următoarei oportunități de dezvoltare, este momentul potrivit să te informezi despre categoriile de joburi de mai jos și să decizi pe care le consideri potrivite ție.

separator text

Tipuri de joburi: Asistent social, psiholog, pedagog social, consilier de tineret, logoped, pisho-pedagog, kinetoterapeut, educator specializat, lucrător prin arte combinate, trainer, supervizor servicii sociale, personal de îngrijire, personal de curățenie, șofer, bucătar, învățător, contabil, specialist resurse umane, specialist comunicare, specialist fundraising, specialist scriere proiecte, specialist monitorizare și evaluare, coordonator de advocacy, consultant juridic, specialist IT etc.

Posturile vacante actuale sunt:

Psiholog

Logoped

Aplică chiar acum!

Lista noastră de așteptare este deschisă și pentru tine.

Oportunități de angajare pot apărea odată cu finanțarea propunerilor noastre. Poți trimite CV-ul tău și o scrisoare de motivație care să reflecte răspunsul la întrebările: Cine ești ca profesionist? Care sunt atuurile tale profesionale și personale? De ce vrei sa te alături echipe FARA?

Te așteptăm să ne contactezi pe email