Munca în echipă este cea care îi face pe oamenii obişnuiţi capabili de rezultate neobişnuite.
Cu o experiență de peste 30 de ani în oferirea de servicii sociale, furnizor acreditat, Fundația FARA contribuie prin programele dezvoltate la creșterea calității vieții, a coeziunii și responsabilității sociale în unele dintre cele mai sărace comunități din România.
Inspirată de valorile, simplitatea, naturalețea și idealurile unui leader desăvârșit, Jane Nicholson, fondatorul Fundației FARA, o echipă de 100 de profesioniști își unesc zi de zi eforturile într-o cauză comună: să transforme imposibilul în posibil și să schimbe viețile celor mai vulnerabili copii, tineri și familii din comunități sărace din România.
Prin programele sale, Fundația FARA se străduiește să construiască o societate dreaptă în care efortul colectiv concretizat prin relații de colaborare și parteneriate reușește să pună în valoare profesionalismul, creativitatea și inovația la nivel de comunitate. Prin oferirea de suport și crearea oportunităților de dezvoltare, Fundația FARA construiește viitorul unei generații care învață să își depășească limitele cauzate de vulnerabilități, percepție socială, lipsa capacităților și opțiunilor.