Despre fondator

Fundația FARA a fost înființată în anul 1991 de către Jane Nicholson, fondator și președinte, din dorința de a sluji și a ajuta copiii în nevoie, o chemare izvorâtă din realitatea acelor ani după ce a văzut imaginile sfâșietoare redate de televiziunea britanică după căderea regimului Ceaușescu.

Jane nu și-a putut întoarce ochii de la suferința pe care a văzut-o în privirea acelor copii în mare nevoie mare de ajutor. A adunat un grup de voluntari din Marea Britanie și au venit în România, transportând ajutor de urgență copiilor abandonați în instituțiile statului. Jane a decis să-și dedice viața ajutorării celor mai vulnerabili și a căutat în permanență alternative pentru cei pe care i-a cunoscut în timpul călătoriilor sale, fiind aproape de oamenii a căror circumstanțe de viață au fost mai dure decât alte altora din comunitățile cele mai sărace din România

Primii Ani în România

Experiența de voluntariat din primii ani în România în instituțiile mamut de îngrijire și protecție a copilului (orfelinate, spitale de neuro-psihiatrie), moștenite din vechiul regim comunist, a determinat-o pe Jane să gândească și să contureze proiectul vieții ei, Fundația FARA, ca răspuns la chemarea de a sluji pe cei mai vulnerabili pentru răspândirea dragostei și speranței. Numele fundației a fost ales pentru a atrage atenția asupra dificultăților care afectau comunitățile, copiii și tinerii lor: fără familie, fără dragoste, fără resurse și suport, fără șanse egale la educație și oportunități, fără speranță și încredere, fără zâmbete.

 

Jane s-a aplecat către nevoile diferitelor grupuri vulnerabile și a înființat programe pentru copii și tineri cu dizabilități, copii și tineri în sistemul de protecție, copii, tineri și familiile care trăiesc în sărăcie severă și tinerii care părăsesc sistemul de îngrijire și se pregătesc pentru o viață independentă. Prin prezența sa în diverse comunități și discuții directe cu oamenii și autoritățile, Jane a înțeles foarte repede că magnitudinea și complexitatea problematicii psiho-sociale și economice necesită o coordonare eficientă a resurselor și prioritizarea intervențiilor. Având în vedere nevoile beneficiarilor, gradul de sărăcie și deschiderea autorităților Fundația FARA a început implementarea programelor în județele Suceava și Ilfov, și București.

O Diferență în Viața Celor Mai Nevoiași

Experiența de lucru în calitate de lider al organizației umanitare Sue Ryder cu activitate în domeniul sănătății atât in UK cât și la nivel internațional cumulată cu experiența în Europa Centrală și de Est a fost valorificată de Jane pentru a asigura reușita Fundației FARA în primii ani de activitate când a demonstrat că poate face o diferență în viața celor mai nevoiași copii dar și în viața societății românești în tranziția către o democrație solidă. În anul 1997 a fost înființată prima casă de tip familial, Sf. Nicolae, unde copiii fără îngrijirea și dragostea părintească au primit șansa să se bucure și să trăiască într-un mediu care să le permită să se dezvolte armonios și sănătos și să găsească alinare pentru traumele din trecut de la profesioniști și măicuțe care au devenit familia lor.

 

Jane, prin contribuția ei, face parte din multe povești de succes care au dus la îmbunătățirea vieții multor copii. Unul dintre beneficiarii care au trecut prin programele Fundației FARA, a trăit o viață în instituții unde a suferit în urma abuzurilor, bătăilor și modalităților inumane de tratament în instituții de pe vremea regimului comunist. În perioada în care a primit sprijin, acest tânăr a mărturisit “ mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a arătat că dragostea este mai mare decât ura, pentru că mi-a adus lumină în viață”. Mărturia acestui tânăr evidențiază eforturile Fundației de a pune în practică viziunea pe care Jane a însuflețit-o prin acțiunile sale și anume de a sluji fiecare individ în nevoie și de a construi o societate în care accesul la servici să nu fie limitat de bariere sociale, economice, diversitatea de valori moral-creștine sau alte convingeri.


Jane este membru al Ordinului Carmelitan din Biserica Catolică și urmează învățăturile Sf. Tereza de Avilla, fondatoarea Ordinului în secolul al XVI-lea în Spania. Jane este o inspirație pentru cei pe care îi întâlnește și pentru cei cu care lucrează. Prin natura ei, prin simplitate și prin trăirea credinței într-un mod profund, este un exemplu de energie și acțiune al unui om care își urmează vocația și chemarea pentru binele celor în suferință. Credința ei este hrănită prin rugăciune și meditație zilnică.  Motto-ul după care își ghidează viața și dăruirea de a schimba vieți este „Nu este atât de mult despre măreția faptelor noastre, cât despre dragostea cu care acestea sunt înfăptuite”, Sf. Tereza de Avilla. Acesta este un motto inspirațional pentru Jane nu numai în activitatea sa umanitară dar și atunci când pictează icoane cu pasiune și profunzime.

Munca și pasiunea sa pentru români a primit recunoaștere peste ani. În anul 2013 Jane a primit distincția Member of British Empire (MBE), iar în anul 2015 a primit trofeul pentru ”Inițiativă în Sprijinul Semenilor” în cadrul Galei Femeia Anului organizată de Revista Avantaje. Trofeul i-a fost înmânat de Prințesa Marina Sturdza, care a fost și ambasadoarea Fundației FARA. În încheierea discursului de laudatio, Marina Sturdza a anunțat: ”Vreau să vă spun că Jane Nicholson este o persoană de o frumusețe și modestie teribilă”.

Faptul că Fundația FARA aniversează 30 de ani de activitate în România este datorită muncii, pasiunii, devotamentului, ambiției, inteligenței și angajamentului demonstrate de Jane în fiecare acțiune a sa. Prin valorificarea experienței, profesionalismului, talentului creator, inovației și leadership-ului vizionar, Jane a creat o familie, o echipă implicată și dedicată muncii în folosul celor mai vulnerabili călăuzită de credință, respect și solidaritate.

Efortul colectiv nu ar fi avut impactul realizat fără deschiderea permanentă către colaborare, împărtășirea experiențelor și cunoștințelor, mobilizarea și coordonarea resurselor locale, naționale și internaționale. Inspirația și viziunea lui Jane au stat la baza valorificării conexiunilor și experiențelor personale în beneficiul a mii de copii și tineri vulnerabili care se confruntă cu sărăcia,  acces limitat la oportunități de educație și dezvoltare din cauza abandonului și lipsei îngrijirii părintești, dizabilităților, lipsei serviciilor specializate și suportului comunității.

Prin munca sa, împreună cu echipa, Jane a transformat viața a cel puțin 10,000 de beneficiari și a creat un model unic de îngrijire și suport

Elementele esențiale ale acestui model îmbină centrarea pe nevoile beneficiarilor cu aplica-rea practică a teoriilor și cercetării în ceea ce privește promovarea și protecția drepturilor copilului, ale persoanelor cu dizabilități, terapia și recuperarea copiilor cu dizabilități, sprijini-rea diferitelor categorii de persoane la risc pentru o viață independentă, combaterea și ate-nuarea consecințelor sărăciei și dezvoltare comunitară.

Fundația FARA a fost înființată în anul 1991 de către Jane Nicholson, fondator și președinte, din dorința de a sluji și a ajuta copiii în nevoie, o chemare izvorâtă din realitatea acelor ani după ce a văzut imaginile sfâșietoare redate de televiziunea britanică după căderea regimului Ceaușescu.

Jane nu și-a putut întoarce ochii de la suferința pe care a văzut-o în privirea acelor copii în mare nevoie mare de ajutor. A adunat un grup de voluntari din Marea Britanie și au venit în România, transportând ajutor de urgență copiilor abandonați în instituțiile statului. Jane a decis să-și dedice viața ajutorării celor mai vulnerabili și a căutat în permanență alternative pentru cei pe care i-a cunoscut în timpul călătoriilor sale, fiind aproape de oamenii a căror circumstanțe de viață au fost mai dure decât alte altora din comunitățile cele mai sărace din România.


Experiența de voluntariat din primii ani în România în instituțiile mamut de îngrijire și protecție a copilului (orfelinate, spitale de neuro-psihiatrie), moștenite din vechiul regim comunist, a determinat-o pe Jane să gândească și să contureze proiectul vieții ei, Fundația FARA, ca răspuns la chemarea de a sluji pe cei mai vulnerabili pentru răspândirea dragostei și speranței. Numele fundației a fost ales pentru a atrage atenția asupra dificultăților care afectau comunitățile, copiii și tinerii lor: fără familie, fără dragoste, fără resurse și suport, fără șanse egale la educație și oportunități, fără speranță și încredere, fără zâmbete.

Experiența de lucru în calitate de lider al organizației umanitare Sue Ryder cu activitate în domeniul sănătății atât in UK cât și la nivel internațional cumulată cu experiența în Europa Centrală și de Est a fost valorificată de Jane pentru a asigura reușita Fundației FARA în primii ani de activitate când a demonstrat că poate face o diferență în viața celor mai nevoiași copii dar și în viața societății românești în tranziția către o democrație solidă. În anul 1997 a fost înființată prima casă de tip familial, Sf. Nicolae, unde copiii fără îngrijirea și dragostea părintească au primit șansa să se bucure și să trăiască într-un mediu care să le permită să se dezvolte armonios și sănătos și să găsească alinare pentru traumele din trecut de la profesioniști și măicuțe care au devenit familia lor.

Jane este membru al Ordinului Carmelitan din Biserica Catolică și urmează învățăturile Sf. Tereza de Avilla, fondatoarea Ordinului în secolul al XVI-lea în Spania. Jane este o inspirație pentru cei pe care îi întâlnește și pentru cei cu care lucrează. Prin natura ei, prin simplitate și prin trăirea credinței într-un mod profund, este un exemplu de energie și acțiune al unui om care își urmează vocația și chemarea pentru binele celor în suferință. Credința ei este hrănită prin rugăciune și meditație zilnică.  Motto-ul după care își ghidează viața și dăruirea de a schimba vieți este „Nu este atât de mult despre măreția faptelor noastre, cât despre dragostea cu care acestea sunt înfăptuite”, Sf. Tereza de Avilla. Acesta este un motto inspirațional pentru Jane nu numai în activitatea sa umanitară dar și atunci când pictează icoane cu pasiune și profunzime.

Munca și pasiunea sa pentru români a primit recunoaștere peste ani. În anul 2013 Jane a primit distincția Member of British Empire (MBE), iar în anul 2015 a primit trofeul pentru ”Inițiativă în Sprijinul Semenilor” în cadrul Galei Femeia Anului organizată de Revista Avantaje. Trofeul i-a fost înmânat de Prințesa Marina Sturdza, care a fost și ambasadoarea Fundației FARA. În încheierea discursului de laudatio, Marina Sturdza a anunțat: ”Vreau să vă spun că Jane Nicholson este o persoană de o frumusețe și modestie teribilă”.

Faptul că Fundația FARA aniversează 30 de ani de activitate în România este datorită muncii, pasiunii, devotamentului, ambiției, inteligenței și angajamentului demonstrate de Jane în fiecare acțiune a sa. Prin valorificarea experienței, profesionalismului, talentului creator, inovației și leadership-ului vizionar, Jane a creat o familie, o echipă implicată și dedicată muncii în folosul celor mai vulnerabili călăuzită de credință, respect și solidaritate.

 

Ia și tu parte la minunata comunitate creată de Jane Nicholson

Susține FARA în eforturile noastre de a deveni o familie pentru cei fără!