O familie pe viață
- -Corina Abdulahm-Negura
Context
Programul O Familie pe Viață urmărește transpunerea în practică a prevederilor legislative privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Legea nr. 448/2006 actualizată în 2020). Persoanele cu dizabilități sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.
Resurse
Istoric
S-a deschis Centrul Sf. Rafael, Popești Leordeni
Capacitate maximă – 14 locuri
Echipa de program – 6 persoane
Beneficiari – 8 tineri cu dizabilități intelectuale
S-a deschis Centrul Sf. Mihail, Suceava
Capacitate maximă – 14 locuri
Echipa de program – 6 persoane
Beneficiari – 8 tineri cu dizabilități intelectuale
S-a deschis Casa Elisabeta, Suceava
Capacitate maximă – 8 locuri
Echipa de program – 7 persoane
Beneficiari – 8 tineri cu dizabilități intelectuale/asociate
S-a deschis Centrul Sf. Iosif și Centrul Sf. Maria, Suceava
Capacitate maximă (două case) – 18 locuri
Echipa de program (două case) – 12 persoane
Beneficiari – 18 tineri cu dizabilități intelectuale/asociate
Investiții pentru creșterea capacității și îmbunătățirea condițiile de locuit ale imobilelor de la Casa Elisabeta și Casa Sf. Maria
Capacitatea maximă (două case) – 20 locuri
Echipa de program (două case) – 15 persoane
Beneficiari – 20 tineri cu dizabilități intelectuale/asociate
Descrierea Programului
O Familie pe Viață
Continuitate
Responsabilitate
Scop
Scop
Beneficiarii noștri sunt tineri adulți cu dizabilități care provin din sistemul public de protecție specială. Ei sunt persoane defavorizate social pentru că, fie sunt lipsiți temporar sau permanent de grija familiei naturale, fie familia nu este dispusă să le asigure îngrijirea. Dizabilitatea lor este documentată de certificat de încadrare într-un grad de handicap.
Mulți dintre tinerii noștri provin din rândul nou-născuților diagnosticați imediat după naștere cu afecțiuni grave, care au fost părăsiți în unități sanitare și pentru care s-a dispus ulterior instituirea unei măsuri de protecție, respectiv plasamentul într-un centru de tip rezidențial. Ca și pentru miile de copii din sistemul de protecție aflați în aceeași situație, părinții sau membrii familiei nu aveau capacitatea de a răspunde nevoilor specifice și au ales să nu își asume responsabilitatea creșterii și îngrijirii lor. Pentru marea majoritate a acestora, „acasă” până la vârsta de 18 ani a fost doar un vis marcat de un lung șir de transferuri de la o instituție la alta. Mulți dintre ei au fost victime ale neglijării și abuzului din cauza dizabilităților.
O decadă. 36 de vieți transformate.
Elemente de unicitate
Acest program are la bază puternica convingere că toți suntem egali și toți avem dreptul la o viață demnă. Lucrurile mici făcute cu dragoste și cu perseverență schimbă vieți.
Continuitate. Familie. Binecuvântare
Echipa. Perseverență. Colaborare.
Valorizare. Implicare. Vocea tinerilor
Pachetul de Servicii de Bază
Găzduire, alimentație corectă, îmbrăcăminte, supraveghere 24/24
LP amplasată în comunitate.
Acces la mijloace de transport în comun.
Asigurarea condițiilor minime de confort, siguranță și igienă.
Ambianță plăcută și mediu familial.
Hrană sănătoasă preparată și diversificată în bucătăria casei, cu implicarea beneficiarilor.
Dormitoare curate, personalizate și adaptate nevoilor lor.
Acces la cameră de socializare, curte și alte spații comune.
Acces la bucătărie, cămară, baie/dușuri/grup sanitar și alte dependințe.
Haine personalizate, curate, bine întreținute și adecvate sezonului.
Asistență pentru sănătate
Tinerii adulți sunt înscriși la medicul de familie.
Acces la servicii de sănătate furnizate în comunitate.
Acces la tratament medical supravegheat.
Acces la servicii de educație pentru sănătate.
Evaluarea anuală a stării de sănătate.
Fișa de monitorizare a stării de sănătate.
Consimțământul beneficiarului/reprezentantului legal pentru îngrijire și tratamente medicale în situații excepționale.
Informare si consiliere
Demersuri pentru obținerea actelor de identitate.
Promovarea drepturilor și responsabilităților.
Menținerea relației cu familia, prieteni, etc.
Obținerea de tehnologii și dispozitive asertive și tehnologii de acces.
Program de lucru și servicii oferite de cabinete medicale, servicii de abilitare și reabilitare, tratamente balneo, etc.
Servicii de transport (bilete de tren/autobuz).
Activități și servicii alternative/complementare oferite alte ONG-uri.
Sprijin pentru identificare locuri de muncă.
Îndrumare pentru angajare/păstrarea locului de muncă.
Conștientizarea angajatorilor cu privire la dreptul la muncă, potențialul și facilitățile angajării persoanelor cu dizabilități.
Rețele de suport (inclusiv on-line) formate din persoane de referință/sau aflate în situații de viață asemănătoare.
Menținerea echilibrului psiho-afectiv și stimulare cognitivă
Dezvoltarea comportamentului adecvat situațiilor sociale.
Dezvoltarea atenției și gândirii pozitive.
Adecvarea emoțiilor.
Conștientizarea de sine.
Evitarea situațiilor de izolare socială și depresie.
Autocunoașterea și dezvoltarea personală.
Includerea în activități educaționale specifice individuale.
Organizarea activităților în grupuri mici.
Sprijinirea dezvoltării relațiilor.
Terapie prin artă.
Elemente din învățarea de bază: copierea, învățarea prin acțiuni sau prin joc simbolic, repetarea, exerciții de citit, scriere, etc.
Deprinderi de viață independentă
Desemnarea de sarcini unice clare pe durată adecvată
Îndeplinirea unor sarcini multiple pentru organizare/coordonare
Program zilnic pentru planificare
Exerciții pentru gestionarea timpului.
Exerciții pentru gestionarea stres/conflicte/urgențe/criză.
Autoîngrijire – igiena corpului, alimentație, vestimentație și sănătate.
Autogospodărire – pregătirea și prepararea hranei, curățenie spații, gestionarea deșeurilor, organizare vestimentație.
Micro gospodărire.
Educație financiară.
Exersarea/dezvoltarea deprinderilor de comunicare.
Exersarea/dezvoltarea abilităților de mobilitate.
Activități de terapie ocupațională/ergoterapie.
Implicare socială și Advocacy
Acțiuni pentru protecția mediului.
Implicarea în activități sportive, culturale desfășurate în comunitate.
Acțiuni de recreere și petrecere a timpului liber.
Activități de meșteșugărit, vizite.
Informarea și sensibilizarea comunității pentru promovarea și respectarea drepturilor persoanelor adulte cu dizabilități.
Integrarea în comunitate a beneficiarilor.
Dezvoltarea rețelelor de suport local pentru familiile care au în grijă persoane adulte cu dizabilități.
5 pași în procesul de protecție
Documente necesare la admitere
- Decizia de admitere
- Documente de identificare (certificat de naștere, carte de identitate, etc.)
- Documente medicale (imunizare, certificat handicap, adeverință stare de sănătate, aviz epidemiologic, buletin de analize, istoric medical, etc.)
- Documente psiho-sociale (evaluări, rapoarte, anchetă socială, fotografii)
Infrastructură și logistică
Programul se desfășoară în spații care permit o dezvoltare normală și adaptate tipurilor de servicii oferite, conform standardelor legale de funcționare:
- Dormitoare personalizate
- Spații comune: bucătării, grupuri sanitare spălătorie
- Spații pentru activități de petrecere a timpului liber în grup/individual
- Ateliere ocupaționale
- Spații pentru birouri și administrative
- Foișor pentru relaxare și socializare
- Grădină, livadă și spațiu special destinat creșterii păsărilor de curte
Mod de lucru
Cacica și Vadu Moldovei
Programul se desfășoară în două locații din județul Suceava și oferă o familie pe viață pentru 20 de tineri adulți cu dizabilități care au copilărit în instituții. Modul de lucru este centrat pe valorizarea potențialului fiecărui tânăr și adaptarea pachetului de servicii în funcție de gradul de dezvoltare și dizabilitățile lor.
Locuința Protejată Elisabeta
Locuința Protejată Sf. Maria
Intervenția este holistică si individualizată
acoperind nevoi multiple și grade diferite de dezvoltare. Factorii care duc la o reziliență crescută sunt asociați cu prezența siguranței emoționale și sociale, a adăpostului, alimentației si condițiilor de viață, aspecte care se regăsesc in modelul de program.
Pachetele de servicii includ un mix de activități care sunt oferite în mod gratuit prin fondurile mobilizate de Fundația FARA și completate de contribuțiile financiare acordate de către autorități prin contractare de servicii.
Inovație și Creativitate
Echipele sunt formate din personal specializat de îngrijire și supraveghere
Manager de caz, lucrători prin arte combinate, terapeut prin artă, psiholog și personal administrativ. Activitatea în program se desfășoară conform strategiei organizației, planurilor anuale, normelor și standardelor legislative pentru locuințe protejate și a manualului de proceduri de funcționare ale programului.
Parteneri
Autoritățile publice locale și naționale.
Cabinete medicale (medici de familie, medici specialiști).
Membrii comunităților locale prin voluntariat inclusiv profesioniști.
Organizații Nonguvernamentale (ONG).
Sectorul privat prin inițiative de responsabilitate socială.
Impact
20
de tineri
4
tineri
6
tineri
5
tineri
Povești de Succes
Viața în propriile mâini
”Eu am locuit la Fundația FARA, de la 4 ani. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat prima dată în Casa Sf. Nicolae a fost ca lumina soarelui. M-am înțeles bine cu toți: colegi și educatori care au avut mare grijă de mine. După finalizarea Școlii profesionale m-am mutat la Locuința protejată Sf. Iosif. Acolo am fost ajutată să îmi găsesc un loc de muncă. Am lucrat aproape un an la o Asociație de bloc. În 2016 m-am împrietenit cu un băiat care a devenit soțul meu. Din acel moment formăm o familie împreună cu copilul nostru. La nunta noastră a fost foarte frumos, iar doamnele de FARA au fost prezente alături de mine”
- -George
Siguranța de acasă
- Rareș este beneficiar al locuinței protejate Elisabeta din anul 2017. După împlinirea vârstei de 18 ani a fost internat într-un Centru de stat pentru persoane cu dizabilități psihice, părăsindu-și astfel asistenții maternali la care a crescut și față de care a dezvoltat relații de atașament. După 2 ani de servicii de recuperare în Cadrul Centrul Mihail al Fundației FARA i s-a oferit o familie în cadrul locuinței Elisabeta din Cacica loc în care continuă să deseneze, dorindu-și să fie de util.
Satisfacția profesională
”Cred că, deopotrivă, munca mea este să-i fac pe ei mai buni, cât și să devin și eu mai bună cu ajutorul lor.”
”Eu tot ce fac, fac din iubire și mi se pare că de asta au nevoie cel mai mult beneficiarii noștri pentru a-și reveni din ororile abuzurilor suferite! FARA nu e nici pe departe un loc de muncă, este o a doua casă, o a doua familie. ”