Succes și impact
Peste 30 de ani de activitate. Peste 20,000 vieți transformate. Peste 300 locuri de muncă create.
De la provocări, la gura de oxigen și soluții
”Dacă stai să aștepți o viață mai bună, schimbarea nu se produce ca o magie. FARA te învață cum poți fi parte din schimbare.”
”Îmi place echipa FARA – sunt oameni buni, care te înțeleg și sunt alături de tine necondiționat.”
Risipirea fricilor
Independență
"Mulțumesc tuturor la FARA – și celor pe care îi știu, dar și celor pe care eu nu îi știu pentru că ei își fac treaba pentru noi din umbră."
FARA la nevoie se cunoaște
Serviciul potrivit la momentul potrivit.
Impact
Echipa îi întâlnește pe cei care au nevoie de sprijin în momente diferite ale vieții lor. Nu există două cazuri la fel. Nu există două traiectorii de viață la fel. Împreună identificăm nevoile și soluțiile pentru a transforma visele și aspirațiile în realitate.
331 de tineri au beneficiat de:
Integrare profesională
Consolidarea deprinderilor de viață independentă
Dezvoltarea rezilienței
Creșterea stimei de sine
Asumarea deciziilor proprii
Construirea unei rețele sociale de suport
Creșterea nivelului de educație
Susținerea continuării/reluării studiilor
Transfer de cunoștințe și abilități prin educație non formală
Schimbarea mentalității din “victimă în învingător”
Program SPVI (finalizat)
36 de adulți cu dizabilități au beneficiat de:
Integrare în comunitate
Consolidarea deprinderilor de viață independentă
Creșterea stimei de sine
Valorizarea potențialului dincolo de dizabilitate
Îmbunătățirea stării de sănătate fizică și mentală prin terapii alternative
Echilibru, sens și bucuria vieții
Îmbunătățirea calității vieții
Securitate și confort
O familie pe viață
830 de copii cu dizabilități au beneficiat de:
Servicii gratuite pentru copii cu dizabilități din familii fără posibilități financiare
Incluziunea socială a copiilor cu dizabilități și a familiilor acestora
Integrarea beneficiarilor în sistemul de învățământ de masă sau special
Dezvoltarea psihomotorie, cognitivă și emoțională a beneficiarilor
Creșterea numărului de beneficiari
Terapie și Recuperare
6,738 de persoane vulnerabile au beneficiat de:
Creșterea performanței școlare
Valorificarea rezultatelor școlare pentru terminarea liceului/școli profesionale pentru locuri de muncă mai bine plătite
Creșterea numărului celor care continuă studiile liceale
Dobândirea abilităților și competențelor necesare pentru gestionarea sănătoasă a anxietății, traumelor și frustrărilor cauzate de sărăcie
Dezvoltarea rezilienței
Atingerea potențialului și descoperirea sensului în viață
Formarea capacității beneficiarilor de a-și identifica nevoile, resursele și soluțiile
Conștientizare, implicare, responsabilitate individuală și socială
Construirea rețelelor de sprijin pentru beneficiari
Schimbarea atitudinii comunităților față de copiii și familiile defavorizate
Prevenirea și Combaterea Sărăciei prin Educație
71 de copii lipsți de grija părintească au beneficiat de:
Integrarea în comunitate
Creșterea stimei de sine
Dezvoltarea rezilienței
Asumarea deciziilor proprii
Creșterea performanței școlare
Valorificarea rezultatelor academice pentru carieră
Consolidarea deprinderilor de viață independentă
Tranziție sustenabilă către viața de adult
Securitate și confort
O familie pentru cei fără
300 de tineri, adulți și copii au beneficiat de:
Continuitatea serviciilor
Maximizarea intervenției
Vizibilitatea Fundației în comunitate
Creșterea responsabilității individuale și sociale
Formarea rețelelor de suport
Mobilizarea resurselor locale prin strângere de fonduri
Complementarea resurselor pentru derularea programelor
Identificarea de modele pentru beneficiari
Activarea membrilor comunității
Voluntariat, CSR și implicare comunitară
1994 tineri, adulți și copii au beneficiat de:
Reducerea inechităților
Îmbunătățirea calității vieții
Incluziune socială
Integrare socio-profesională
Creșterea accesului la servicii specializate
Programe finalizate și ajutor ocazional