Alături de voluntarii FARA, 6 cadre didactice și 6 membri ai echipelor de intervenție socială din cadrul Fundației vor contribui la activitățile de conștientizare a importanței tehnologie ca și factor facilitator al incluziunii sociale și vocaționale, la dezvoltarea de competențe digitale și de relaționare, având ca scop formarea de ambasadori ai schimbării într-o lume bazată pe tehnologie.
Impactul acestei inițiative se extinde dincolo de Programul de Prevenire și Combatere a Sărăciei întrucât competențele digitale pot fi utilizate de către beneficiari pentru a-și sprijini familiile în accesarea unor servicii prin intermediul noilor tehnologii, pentru a se informa cu privire la diverse domenii de interes, pentru a crea rețele de sprijin cu persoane care au interese comune, ceea ce înseamnă în timp mentalitate pozitivă pentru a stimula creșterea economică și inovarea prin mijloace creative și incluziune socială.
Suntem fericiți și extrem de mândri să parcurgem, umăr la umăr, drumul adesea anevoios, spre o educație accesibilă și digitalizată pentru copiii din zonele rurale afectate de sărăcie, alături de oameni care cred în puterea individuală a fiecărui copil!
❤️ Mulțumiri speciale Razvan Bran și Miruna Teodora Stavride pentru încrederea pe care o aveți în noi și mulțumim celor aproape 90 de voluntari care se implică, luptă și visează alături de noi și copiii noștri! ❤️
#LenovoGlobalMonthofService#LoveOn#SmarterTakesUsFurther#MergiLaScoalaFARAGriji#FARACharity