Cum am înțeles ce înseamnă “a fi” femeie

În urmă cu mulți, foarte mulți ani, am vizitat unul dintre cele mai frumoase locuri, de unde nu aș fi vrut să mai plec și în care m-aș întoarce în orice clipă, fără să manifest dorința a-l mai părăsi vreodată: Muzeul Skansen din Stockholm.

Acolo, la o expoziție de tablouri de inspirație populară, o doamna distinsă, înveșmântată într-un costum tradițional suedez de o rară frumusețe și autenticitate, avea expuse, printre multe altele, două tablouri în care erau reprezentate, în imagini și în  diferite etape, ciclurile vieții la bărbați și la femei, de la naștere și până la plecarea în cealaltă lume.

Tabloul care reprezenta viața bărbaților era sobru, cu puține scene, sărac în personaje, dominat de acțiuni și obiecte, oarecum trist de la început și până la sfârșit. Viața femeii era reprezentată într-o succesiune de imagini pline de culoare și de personaje de tot felul: îngeri, oameni, animale și plante. Privind cu atenție, am observat că bărbatul era arătat murind singur, cu fața tristă, îndreptată către trecut și către bunurile pe care le lăsa în urmă. Femeia, dimpotrivă, în același ceas al sfârșitului vieții pământești, era înconjurată de o mulțime de persoane de vârste diferite, probabil nepoții, fiii, fiicele, unchii, mătușile, prietenii și vecinii, de flori și de animale. La capul patului vegheau doi îngeri iar în lumea de dincolo se profilau, de asemenea, o mulțime de îngeri, de oameni, de animale și de flori care o așteptau cu drag, întâmpinând-o cu priviri binevoitoare și cu brațele deschise.

Am simțit o strângere de inimă și o revoltă în față reprezentării nedrepte a sfârșitului bărbatului față de cel al femeii. Cu multă obidă, am întrebat de ce această nedreptate?! De ce bărbatul este reprezentat murind singur și trist iar femeia înconjurată de atât de multe persoane, ființe, plante, într-o atmosfera aproape idilică, făcând din actul morții o traversare lină și firească între cele două lumi?

Doamna care expusese tablourile mi-a dat un răspuns simplu și năucitor chiar prin simplitatea și evidență lui, răspuns care m-a lăsat uimită, pe care nu l-am putut uită și care, într-un mod semnificativ, mi-a schimbat viziunea asupra propriei vieți.

Ea mi-a spus că nu e vorba de nici o nedreptate și m-a îndemnat să caut răspunsul în scenele care reprezentau etapele anterioare din viață femeii. Am remarcat, astfel, că în  toate acestea, din copilărie și până la bătrânețe, femeia era reprezentată fie având grijă de o pisicuță, fie de un frățior sau o surioară mai mică, apoi ajutându-și mama, bunica, îngrijindu-și soțul, însărcinată, crescându-și proprii copii, veghind la capul nepoților sau al rudelor bolnave, mergând la biserica, ajutând preotul în  misiunea lui cât și pe alți credincioși… Astfel că viață ei era, de la început și până la sfârșit, plină de iubire, de dăruire, de ființe de tot felul și de sentimente.

Femeia nu avea cum să moară singură pentru că toată viață ei o dăruise celorlalți și și-o petrecuse aducând mângâiere, împărtășind iubire, grijă, înțelegere, frumusețe și bunătate.

Creând frumusețe și armonie în jurul ei, acestea au însoțit-o până la sfârșitul vieții pământești și chiar dincolo de granițele acesteia, trecând-o pragul dintre lumi și pregătindu-i un loc binecuvântat în ceruri.

Răspunsul, parțial primit și parțial aflat chiar de mine însămi, mi-a atins sufletul pentru că m-a ajutat să înțeleg, dintr-o dată, de ce toate femeile din familia mea, în special bunicile, mama și mătușile aveau un prestigiu deosebit și se distingeau printr-o autoritate incontestabilă, de nimeni pusă la îndoială, dar niciodată manifestată în mod explicit ci doar subînțeleasă. Și asemenea lor, toate femeile mai în vârstă pe care le cunoscusem în viață mea.

Cu tristețe, am înțeles că nu voi putea să ajung vreodată la măsură lor. Pentru că nu devii femeie la comandă sau pentru că așa decizi la un moment dat oricâtă determinare ai avea. Femeie trebuie să fii. E vorba despre “A fi sau a nu fi”! E un act ce ține de o alegere pre conștientă și/sau inconștientă. Pur și simplu. Fie că sufletul a ales în starea premergătoare întrupării să fie femeie, fie că “a ales” această în mod inconștient, în procesul creșterii și al devenirii.

În ceea ce mă privește, sufletul meu a ales să manifeste următoarele calități: forță, curaj, neînfricare, abilitate rațională și logică bună, responsabilitate și un bun autocontrol, capacitatea de a gândi clar, neatașat, asumare a singurătății, capacitate mare de rezolvare a problemelor.

Sunt și voi rămâne o mare admiratoare a manifestărilor feminității autentice, atât de rare în tristele zile pe care le trăim acum: intuiție, blândețe, înțelepciune, emoție sau răbdare, vulnerabilitate, creație, grație, blândețe, gingășie, empatie, sensibilitate, modestie, tandrețe, smerenie, dar și cu un puternic spirit independent, capabil de cooperare, de înțelegere, de solidaritate, de negociere sau de leadership atunci când au un obiectiv sau își propun să pună lucrurile în mișcare.

În ceea ce mă privește pot doar să sper într-o transformare miraculoasă în care androginia este cea mai optimă varianta la care mai pot să aspir.