Fii voluntar FARA

Ceea ce facem pentru noi, moare odată cu noi, ceea ce facem pentru alții rămâne în eternitate.

-Albert Pike

AMBASADORII RESPONSABILITĂȚII SOCIALE

Această oportunitate de implicare este unică și simplu de implementat. Se bazează pe generozitate, deschidere, devotament și dăruire. Astfel, oameni cu suflet mare și inițiativă pentru a susține o cauză în care cred, devin ambasadorii Fundației FARA. Ambasadorii FARA oferă informații și susținere celorlalți colegi din organizațiile lor în încercarea de a-i convinge să se alăture echipei și misiunii Fundației FARA, să se implice în acțiunile prin care rezonează sau să propună proiecte şi activități creative și inovatoare pentru beneficiarii Fundației FARA.

Ambasadorii responsabilității sociale pot organiza echipe pentru a participa la activități sportive (Swimathon, Maraton, etc) și evenimente speciale organizate pentru a strânge fonduri.

Fii și TU Ambasadorul Responsabilității Sociale și promovează Fundația FARA! Așa îți poți inspira colegii și, împreună ca o echipă, puteți sărbători nenumărate fapte bune!

separator text

Cumpără și de la ei

Poți comanda mărțișoare, felicitări, mici decorațiuni lucrate de copiii și tinerii noștri în timpul activităților de terapie prin artă, a orelor de educație creativă și a activităților din atelierele de crafting. Atunci când cumperi din produsele lor, gestul tău trece dincolo de suma plătită și are o valoare neprețuită pentru copiii și tinerii care le produc:

  • Le faci o mare bucurie!
  • Le dai încrederea în forțele proprii!
  • Le dai energia să continue!
  • Le demonstrezi că și în afara Fundației FARA există oameni care îi apreciază!
  • Le dai o șansă să își administreze banii câștigați prin munca lor!

separator text

FII VOLUNTAR & GALANTOM

Poți susține direct programele Fundației prin atragerea de donații de către colegii Galantomi. Ei sunt voluntari fundraiseri care se înscriu pe această platformă pentru unul dintre evenimentele:

  • CHEF GALANTOM 2021,
  • DĂRUIEȘTE ZIUA TA,
  • PROVOCAREA SPORTIVĂ PE LÂNGĂ CASĂ.

Vei atrage susținători din comunitate și împreună vă puteți bucura când proiectul prinde viață și ajunge la cei care așteaptă cu ușile deschise o mână de ajutor pentru o nouă traiectorie în viață.

Fii Galantom

separator text

Fii vocea celor care nu au voce

  • Recomandă Fundația FARA unui antreprenor
  • Scrie o recomandare, preia și distribuie postările Fundației FARA pe paginile de socializare
  • Promovează Fundația FARA în compania ta sau în rețeaua de prieteni
  • Apreciem fiecare LIKE și SHARE
  • Abonează-te la Newsletter
  • Distribuie noutățile de pe pagina website a Fundației FARA
  • Spune oamenilor despre experiența ta
  • Spune oamenilor despre poveștile de viață care te-au marcat
  • Fii solidar cu toți copiii, tinerii și adulții cu dizabilități sprijiniți de  Fundația FARA pentru a asigura promovarea, respectarea și punerea în aplicare a drepturilor lor

separator text

TRANSFER DE PASIUNE

Împreună cu alți colegi care sunt devotați muncii lor sau pasionați de motoare, cărți, sport, wellness, astronomie, IT și altele, puteți spune povești captivante copiilor și tinerilor noștri, prin întâlniri online, podcast, tutoriale. Veți primi multe întrebări și veți putea contribui la formarea unor minți și inimi tinere prin oferirea de modele și a exemplului vostru. Nici nu putem bănui cum o interacțiune, aparent simplă și fără semnificație, poate schimba o viață. Acești copii și tineri pot să vă urmeze modelul în carieră, stil de viață și pasiuni.

Nici nu vă imaginați cât de puternice pot fi aceste povești pentru cei care le ascultă! De multe ori schimbăm vieți prin fapte mici! Puterea cuvântului și a exemplului personal deschid uși nebănuite spre perspective la care, în prezent, copiii și tinerii noștri abia îndrăznesc să viseze!

Fii Voluntar FARA Acum!

Scrie-ne pe adresa de email office@faracharity.ro și hai în echipa noastră!