De ce, Doamne, m-am născut femeie?

O poveste cu, despre și pentru femei

Când eram mică, la bloc erau doar băieți și nici unul nu voia să ne jucăm cu păpușile, așa că o perioadă lungă am fost tare supărată pe mama și tata că m-au făcut fată. La 14 ani m-am simțit de-a dreptul indignată când am văzut că CNP-ul meu are un 2 în față în timp ce băieții aveau 1, de parcă ar fi fost doar ei un dar de la Dumnezeu, sau mai știu eu ce. Ai mei îmi spuneau mereu că sunt pe locul 1 pentru ei, de ce doamna de la buletine nu vedea asta? Tot cam pe atunci, mă trimisese mama la Breaza, să dau admiterea la Liceul Militar. La proba sportivă am depășit timpul alocat cu 2 secunde și m-au picat, în schimb au admis 4 băieți cu scor mult mai mic ca al meu din motive că ”avem prea multe fete”. Am plâns pe tren până la București. Eram iar pe locul 2 în ochii societății, însă de data aceea, pentru o perioadă bună de timp, eram pe locul doi chiar și în ochii mei.

Am crescut și m-am dezvoltat în cercuri de oameni care au prețuit mai mult ca orice aceste etichete binare și chiar dacă acasă, ai mei m-au tratat ca pe copilul lor, nu neapărat ca pe fiica lor, alte rude, vecinii, prietenii și profesorii au ținut morțiș să îmi amintească ”hai măi Alex, că doar ești fată, se poate așa ceva?”, de fiecare dată când acționam într-un mod care nu era neapărat lady-like. Am copilărit și am crescut cu o supărare inconștientă asupra faptului că m-am născut femeie. Am considerat feminitatea o corvoadă, o piedică și o limită pentru că:

Fetele nu se îmbracă așa, fetele nu vorbesc așa, fetele nu stau afară până la ore târzii, fetele nu se comportă așa. Fetele trebuie să fie delicate, fetele trebuie să fie puternice, fetele trebuie să știe să gătească, fetele nu mănâncă mult. Fetele învață bine, fetele trebuie să se gândească la familie nu la carieră.

Cu cât am înaintat în vârstă, motivele au prins alt contur, dar au rămas aceleași în esență:

Pentru că 1 din 3 femei au fost supuse abuzurilor fizice și/sau sexuale începând cu vârsta de 15 ani, pentru că 50 de femei din statele Uniunii Europene își pierd viața săptămânal ca urmare a abuzului domestic, pentru că cel puțin 2 femei sunt ucise zilnic de către partenerul de viață sau de către un membru al familiei și pentru că 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații.

(Sursa: Eurobarometru 449, 2017 și insp.gpv.ro)

Acum, la 35 de ani, am altă părere. Nu femeile și feminitatea sunt problemele, ci soluția!

Sper că vorba aia bătrânească cu ”cine se aseamănă, se adună” e pe bune pentru că norocul mi-a fost să mă aflu mereu în preajma multor femei, care, supărate sau nu pe steaua sub care s-au născut, m-au învățat prin puterea și autenticitatea lor, cam cât de minunat e să fii femeie. Azi, nu-mi pot imagina o altă viață și o binecuvântare mai mare. Azi, deși nu este și nu va fi nici mâine totul roz pentru femei, sunt fascinată la extrem de fiecare fată și femeie din viața mea! Azi, am reușit să reconciliez cumva în mine, toate acele contradicții ale lumii despre femei, pentru că înțeleg că a fi femeie nu e un singur lucru, ci 1000, iar dovada sunt ele, femeile din viața mea și a ta, cele care ne inspiră.

Ca și anul trecut, am înaintat o întrebare aparent simplă femeilor din agenda mea:

”Ce iubești cel mai mult la faptul că te-ai născut femeie?”

Răspunsurile au variat, așa cum era de așteptat! Unele m-au ridicat la cer, altele au fost un duș cu apă rece cu privire la realitatea în care trăim, însă toate sunt perle valoroase ce mi-au dat de gândit și care, așa cum mă așteptam, m-au făcut să le cunosc mai bine și să le admir mai mult pe aceste super-femei! Răsfoind printre ele am realizat că mai întâi de toate, noi femeile TREBUIE să ne permitem să ne bucurăm de feminitatea noastră, orice ar însemna asta pentru fiecare dintre noi. Să tragem plăcere și mândrie din faptul că suntem femeie, deoarece așa ne alimentăm cu puterea de a face față unei lumi create pe alt calapod decât al nostru, doar așa vom știi pentru ce luptăm atunci când exercitarea drepturilor ne este blocată sau trecută cu vederea!

Așadar, împărtășesc cu voi, păreri diverse, răspunsuri brute, îmbietoare, cutremurătoare, adevărate bijuterii de la femei pentru femei!

Tu, dragă femeie, ce iubești cel mai mult la faptul că te-ai născut femeie?

Articol scris de

Alex Papa, Director Comunicare, Femeie