Puțin, împreună, se adună! – 30 de km pentru 30 de ani

Copiii de la Casa de tip familial Sf. Nicolae, au un prieten special și de nădejde. Matei Galațanu are 18 ani și este pasionat de atletism, dar mai ales de caritate. Matei are un suflet mare și mereu și-a dorit să dea o mână de ajutor, atât și cum poate, iar asta l-a făcut din prima clipă unul dintre voluntarii noștri preferați. Mânat de pură pasiune și devotament pentru semeni, Matei îmbracă haina de mentor, prieten și acum reprezentant al copiilor care poate nu au fost la fel de norocoși ca el.

Matei își dorește să ajute prin puterea exemplului, așa că pe data de 10 septembrie 2021 va alerga 30 de kilometrii pe stadionul Areni, Suceava, pentru a inspira cât mai multă lume să doneze pentru cauza copiilor de la Casa Sf. Nicolae.

Filmulețul însumează gândurile sale despre FARA și dorința de a-i ajuta și de a-i susține pe copii în dezvoltarea pasiunilor acestora. Este în același timp un îndemn pentru a lua parte la ceva mai mare decât sinele individual și de a aduce realizarea că și un ajutor mic este foarte relevant.

Matei ne îndeamnă să ajutăm măcar puțin, căci puțin, împreună se adună.

Susține-l și tu pe Matei donând puțin chiar aici  https://fara.galantom.ro/fundraising_pages/view?id=22020 și ajută-l să îndeplinească dorința copiilor de la Casa Sf. Nicolae, de a merge într-o tabără de vis!

Filmulețul a fost realizat cu ajutorul lui Adrian Ianovici.